Inapoi la pagina precedenta

Stiri si evenimente

Ce contribuţii sociale poţi să plăteşti ca persoană fizică fără venituri

    Ce contribuţii sociale poţi să plăteşti ca persoană fizică fără venituri şi cum trebuie să procedezi

    Legislaţia în vigoare stabileşte că persoanele fizice care nu obţin venituri sunt obligate să plătească lunar contribuţia la sistemul public de sănătate şi că, totodată, acestea au posibilitatea de a se asigura în sistemul public de pensii. Totuşi, în ceea ce priveşte sistemul asigurărilor pentru şomaj, legea nu permite persoanelor fără venituri să-şi achite pe cont propriu această contribuţie.

    Contribuţia la sănătate este obligatorie

    Persoanele fizice trebuie să achite lunar contribuţia pentru sistemul public de sănătate în situaţia în care nu obţin niciun fel de venituri şi nu sunt exceptate de plata contribuţiei sau nu se numără printre cele cărora contribuţia le este plătită din alte surse. Aşa stabileşte în prezent Codul fiscal.

    De exemplu, este vorba, printre altele, de persoanele care nu obţin venituri din salarii, pensii, activităţi independente sau investiţii, nu urmează studii universitare, nu sunt coasigurate ori nu primesc indemnizaţie de şomaj sau ajutor social.

    Aşadar, persoanele fizice fără venituri trebuie să se înregistreze, în baza formularului 604, la unitatea Fiscului în a cărei rază teritorială locuiesc, în cel mult 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie de persoane.

    "Declaraţia se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz", prevede Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3743/2015.

    Contribuţia lunară datorată de persoanele fără venituri este de 5,5% din salariul minim brut pe economie (care în momentul de faţă este de 1.050 de lei), adică 57,75 de lei. Din moment ce contribuţia se plăteşte trimestrial (până la 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie), asta înseamnă 173,25 lei pentru o perioadă de trei luni.

    Contribuţia la pensii este opţională

    Orice persoană care nu obţine venituri, dar care vrea să se asigure şi să îşi completeze venitul asigurat are posibilitatea de a plăti contribuţia la pensii, potrivit Legii nr. 263/2010. Acest lucru se face în baza unui contract de asigurare socială încheiat cu casa teritorială de pensii din raza domiciliului.

    "Există posibilitatea realizării/completării stagiului de cotizare, prin încheierea unui contract de asigurare socială cu casa teritorială de pensii din raza de domiciliu. Cota de contribuţie este de 26,3% din venitul asigurat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nu mai mare de cinci ori câştigul salarial mediu brut. Pentru anul 2016, câştigul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.681 de lei. Venitul minim asigurat este de 35% din 2.681 de lei, adică 938 de lei, contribuţia minimă datorată fiind de 247 de lei", a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, Gabriela Cristea, responsabil relaţii publice în cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

    Contractul care se încheie cu casa teritorială de pensii include, potrivit sursei citate, datele de identificare ale asiguratorului şi ale persoanei asigurate, adresa asiguratului, condiţiile de asigurare (venit asigurat, cota de contribuţie, cuantumul contribuţiei la pensii, contul în care se plăteşte contribuţia la pensii, termenul de achitare), obligaţiile asiguratorului şi ale asiguratului şi clauzele contractuale.

    În baza contractului de asigurare, contribuţia la pensii se achită lunar, cel târziu până în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se face plata. Însă există şi posibilitatea de a achita în avans contribuţia, pentru o perioadă de maximum 12 luni, calculate de la data plăţii. "Contribuţia se poate plăti şi anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni, calculate de la data la care se face plata. În aceste situaţii, stagiul de cotizare este corespunzător timpului efectiv parcurs în interiorul perioadei pentru care s-a efectuat plata", a precizat Gabriela Cristea.

    Atenţie! Contractul de asigurare socială încheiat cu casa teritorială de pensii se aplică de la data înregistrării acestuia şi produce efecte numai pentru viitor. Din acest motiv, reprezentantul CNPP a subliniat că plata retroactivă a contribuţiei la pensii nu este posibilă.

    Persoanele fără venituri nu pot plăti contribuţia la şomaj

    Persoanele care nu obţin deloc venituri n-au posibilitatea de a se asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj, după cum reiese din Legea nr. 76/2002. Informaţia a fost confirmată, la solicitarea AvocatNet.ro, de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

    Conform actului normativ, asigurat în sistemul de şomaj este "persoana fizică ce realizează venituri, potrivit legii, şi pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, precum şi persoana care se asigură prin încheierea unui contract de asigurare pentru şomaj".

    Mai precis, persoanele care pot să încheie un contract de asigurare pentru şomaj cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul/reşedinţa sunt următoarele:

  • asociat unic, asociaţi;
  • administratori care au încheiat contracte potrivit legii;
  • persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice, titulari ai întreprinderilor individuale, precum şi membrii întreprinderilor familiale;
  • cetăţeni români care lucrează în străinătate, conform legii;
  • alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una dintre situaţiile de la punctele precedente.

    Pentru a putea să încheie contractul de asigurare, aceste persoane trebuie să aibă cel puţin vârsta de 18 ani şi să fie asigurate în sistemul public de sănătate şi în sistemul public de pensii.

    "La încheierea contractului de asigurare pentru şomaj cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, aceste persoane trebuie să dovedească faptul că sunt asigurate în cele două sisteme de asigurări sociale. În acest sens, trebuie să prezinte contractul de asigurare sau orice alt document justificativ privind dobândirea calităţii de asigurat în cadrul sistemului public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, eliberate de instituţiile competente potrivit legii, în original şi în copie", ne-a spus Cristiana Geană, inspector în cadrul ANOFM.

    Legea şomajului dispune că venitul lunar pentru care se asigură persoanele amintite "nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii, şi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, în vigoare în luna pentru care se plăteşte contribuţia de asigurare pentru şomaj".

     Cota contribuţiei lunare la şomaj se aplică asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj, după cum a subliniat specialistul ANOFM.

 

    Sursa: www.avocatnet.ro

Ești aici: Home Stiri si evenimente Ce contribuţii sociale poţi să plăteşti ca persoană fizică fără venituri

CCINT este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii de afaceri şi, în special, pe cele ale membrilor săi, în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale. Camera acţionează pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior.

Newsletter CCINT

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi739
mod_vvisit_counterIeri736
mod_vvisit_counterAceasta Saptamana3424
mod_vvisit_counterSaptamana Trecuta5978
mod_vvisit_counterAceasta Luna21496
mod_vvisit_counterLuna Trecuta20081
mod_vvisit_counterTotal Vizitatori886736

Online Acum: 9
IP-ul Dumneavoastra: 54.205.126.164
,
Astazi: March 29, 2017