SPRIJINĂ ASOCIATIA NATURA 2.0 – DIRIJAREA A 20% DIN IMPOZITUL AFERENT TRIMESTRULUI AL DOILEA

2024 decembrie
Stimată Doamnă / Stimate Domnule
Dorim să vă reamintim că până data de 30 iunie a.c. persoanele juridice pot alege să redirecționeze 20% din impozitul aferent trimestrului 2 către un ONG. Sumele sunt deductibile, tranzacțiile sunt total transparente, iar banii vor fi folosiți pentru a realiza proiecte durabile.
Puteți alege Asociatia Natura 2.0 pentru sponsorizare.
Scopul Asociației îl constituie dezvoltarea de acțiuni și proiecte ce contribuie la o dezvoltare durabilă, care aduc beneficii reale mediului și promovează evenimente și programe cu caracter cultural.
Asociația Natura 2.0 și Paula Seling vă propun un parteneriat pentru a filma, într-un mod profesionist, procesa și ulterior difuza un concert eveniment organizat chiar în Cetatea Neamțului cu ocazia ediției XXI a Zilelor Cetății.
Arta are fundamentala menire de a educa, de a înălța și de a transmite mesaje puternice, iar în centrul demersului Asociației Natura 2.0 se află un concert extraordinar, susținut de Paula Seling în Cetatea Neamțului.
Proiectul „Paula Seling în inima Cetății Neamț” are loc la Târgu Neamț, în ziua de 2 iulie 2022 și va cuprinde un concert dedicat zilelor Cetății Neamț.
Tot ceea ce trebuie să faceți este să completați contractul de sponsorizare anexat și să virați suma dorită.
draft contract sponsorizare Natura 2.0
Pentru informaţii suplimentare puteți contacta ASOCIAȚIA Natura 2.0, doamna Codruța Bouaru, la telefon 0745088805.
Sus
https://toto.ibufoundation.or.id/ toto togel situs togel situs toto toto slot toto togel https://www.kimiafarmabali.com/