Nr. 1027 / 22.06.2026
CONVOCARE
Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a Membrilor
CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A JUDEȚULUI NEAMŢ
Miercuri, 8 Iulie 2026, ora 11.00
Sala Milenium – Central Plaza Hotel Piatra Neamț
Convocator Adunarea Generala Extraordinară a Membrilor CCI 8 iulie 2026
În temeiul art. 33 alin. (1) din Statutul Camerei de Comerț și Industrie a Județului Neamț, Președintele Camerei convoacă Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a Membrilor, care va avea loc în data de 8 iulie 2026, ora 11:00, în Sala Milenium a Central Plaza Hotel Piatra-Neamț.
Ordinea de zi:
-
Alegerea organelor de conducere ale Camerei de Comerț și Industrie a Județului Neamț și a Comisiei de Cenzori, după cum urmează:
-
alegerea Colegiului de Conducere;
-
alegerea Președintelui;
-
alegerea Comisiei de Cenzori.
-
În cazul neîntrunirii cvorumului statutar, Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri se reconvoacă pentru data de 10 iulie 2026, ora 11:00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Județului Neamț din Piatra-Neamț, B-dul Decebal nr. 33.
Pentru buna desfășurare a Adunării Generale Extraordinare de Alegeri, în conformitate cu prevederile Statutului Camerei, vă aducem la cunoștință următoarele:
-
Conform art. 24 alin. (4) din Statut, dreptul de participare și de vot la Adunarea Generală îl au membrii Camerei care și-au achitat cotizația până la data convocării acesteia.
-
Conform art. 29 alin. (5) din Statut, dreptul de a fi aleși în organele de conducere îl au reprezentanții firmelor membre care au o vechime neîntreruptă de minimum 3 ani anterior desfășurării Adunării Generale de Alegeri.
Persoanele interesate să candideze pentru funcțiile eligibile sunt rugate să transmită intenția de candidatură, însoțită de:
-
o scurtă prezentare a activității profesionale și a firmei pe care o reprezintă;
-
un rezumat al obiectivelor și programelor pe care le propun pentru mandatul solicitat;
până la data de 30 iunie 2026, la adresa de e-mail relatii@ccint.ro sau la sediul Camerei.
La intrarea în sală, participanții sunt rugați să prezinte împuternicirea anexată, completată și semnată.
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 3 iulie 2026, la telefon 0233 216 663 sau la adresa de e-mail relatii@ccint.ro.
Persoane de contact:
-
Andreea Săndulache – 0759 138 901
-
Corina Ruginosu – 0740 369 934


